Ocupații de toamnă. 15 idei.

toamna

 


Pe măsură ce se apropie sezonul de toamnă, am decis să las aici careva idei. Pune pe tine o cămașă călduroasă. Mergei și alege mere, le poți coace simplu sau poți coace o plăcintă cu care să te lauzi și pe Instagram. Mergi în camping, ia cu tine un sac de dormit (de dimensiuni decente), fără alte obiecte care să te încarce. Hei, doar pentru că vremea se răcorește nu înseamnă că odată cu venirea nopții, trebuie să stai în casă. Dimpotrivă. La fel se recomandă ca aceste activități fă fie petrecute în minim doi.

🍁1. Alege și coci fructe, legume de toamnă.

Am menționat deja merele (care intră în sezon în primele luni de toamnă), dar din pere și dovleci, faci de asemenea, plăcinte foarte delicioase. Asigură-te din timp că vremea e favorabilă (nu ai dori ca ploaia să își strice ziua) și poartă încălțăminte confortabilă. Poți îmbrăca și cămăși în carouri, de coloristică diversă, va fi și mai atmosferic. 


🍁2. Fă o plimbare în lanuri de grâu.

Nu trebuie să fie pe câmp, deși acest lucru crește cu siguranță factorul distractiv. Poți face fotografii atmosferice la movilele de fân, la fel pentru a păstra atmosfera, nu uita de cămăși.


🍁3. Explorează târgurile și festivalurile locale.

Este sezonul festivalurilor de orice fel. Bucătăriile de chili, târgurile de artizanat cu vreme răcoroasă, Oktoberfests, precum și altele. 


🍁4. Urmărește un film horror în aer liber.

Ar putea exista ceva mai romantic decât o noapte de film sub stele ? Ia laptopul, afară, în parc, în curtea din spate sau pe acoperișul apartamentului pentru o seară spectaculoasă. Pentru a te încălzi, ia un hanorac călduros. Orice ai face, nu uita să aduci gustări pentru standuri de concesiune (poate fi orice dar nimic nu se compară cu pop-cornul), astfel încât să nu mori de foame la jumătatea filmului. Dacă nu ești sigur ce tip de film de groază să privești, din timp pregătește o listă cu mai multe opțiuni și apoi alege unul care să te poată bucura.


🍁5. Bucură-te de picnic (și săriți în unele frunze).

Știu când te gândești la picnicuri, de obicei îți imaginezi vara, dar picnicurile de toamnă tot există. Așezați-vă lângă o movilă de frunze uscate, căzute și despachetați-vă băuturile, termosul cu băuturi calde - de la cidru de mere fierbinte la cacao cu marshmallow - supă care încălzește-ți mâinile și burta. După aceea, vă puteți rezolva masa sărind într-o grămadă de frunze, ca un motiv de nostalgie din copilărie.

🍁6. Sculptează și decorează dovleci.

Mergeți la o fermă din apropiere și alegeți cel mai frumos dovleac pentru ca să îl iei acasă și să-l sculptezi până când seamănă cu un personaj Disney. Sau mai bine, adaugă o competiție prietenoasă la mix, organizând un concurs epic de sculptură. Câștigătorul va primi drepturi de laudă până la competiția de anul viitor. 


🍁7. Planifică o noapte de puzzle.

Spunem asta cu 100% sinceritate: puzzle-urile sunt grozave. Au nevoie de răbdare, muncă în echipă și rezolvare creativă a problemelor - stai, am descris cumva o căsătorie 😅? Aprinde lumânări aromatice și aprovizionează casa cu bere, pentru o seară cât mai plăcută.


🍁8. Fă o hartă de aventuri.

Este timpul să scoți cizmele și o jachetă pentru câteva plimbări pitorești ( în funcție de nivelul de dificultate al traseului pe care l-ai selectat). Vei începe pașii pentru ziua respectivă și, sper, vei descoperi câteva locuri pitorești pentru o poveste impresionantă pe Instagram. Deși poate fi puțin rece, nu subestima potențialul unei frumoase excursii la răsărit sau la apus . Asigură-te că te îmbraci astfel încât să te poți dezbrăca sau îmbrăca mai comod, independență de cum oscilează temperatura.


🍁9. Du-te în camping și aprinde un foc de tabără.

Observarea stelelor este o necesitate evidentă, precum și povestirea istoriilor de groază în jurul focului de tabără. Pot fi și povești amuzante (jenante) din copilăria ta. Nu te lăsa atât de prins de spontaneitatea unei excursii de camping de toamnă încât să uiți să împachetezi elementele esențiale - și anume, un sac de dormit pentru două persoane pentru (o alegere optimă), un cort, lanterne și baterii de rezervă în cazul în care o să îți fie frică de întuneric.


🍁10. Fă degustări de cidru sau bere.

Cidrul de mere fierte cu este un element de bază sezonier (mai ales dacă ai cumpărat și niște gogoși calzi) care merită să fie pe fiecare listă activități de toamnă. O fabrică de bere sau o berărie, este un loc perfect pentru a petrece o după-amiază, odată ce vremea devine puțin prea plăcută. Dacă nu există astfel de opțiuni locale, pregătește propriile cocktailuri de acasă. 


🍁11. Vizitează o casă bântuită sau un horror quest.

Toamna merge mână în mână cu casele bântuite și locurile abandonate. Totul asortează bine, nu? Aceste tipuri de atracții variază de la „potrivite pentru copii” până la „De fapt, mă voi uda”. Dacă dorești, poți merge la un horror quest. Las mai jos linkuri.

💀 Horror Quest Moldova ( prețul este de 1000 lei, pentru 2-5 persoane, timp de 1 oră ).

😈 DoorDom. Quest Rooms Moldova ( mai multe detalii variabile le găsiți pe pagina lor ).


🍁12. Pierde-te pe un drum lung sau într-o pădure.

Mersul pe jos este frumos, dar ai încercat să conduci? Unele drumuri rurale șerpuitoare nu sunt sigure de parcurs pe jos, dar copacii care le căptușesc sunt prea drăguți pentru a rata când frunzele cad. Sau poți merge în pădure ca să auzi foșnetul frunzelor de sub picioare. Te asigur că atmosfera va fi ca de basm.


🍁13. Organizează o noapte cu vin și vopsea.

Ai încercat vreodată să pictezi? Dacă nu, acu ai șansa. Ia hârtii sau pânze, vopsele și niște vin. Ieși în natură sau dacă ai priveliște bună de la geam, o poți face acasă. Ar fi o idee minunată și pentru o primă întâlnire. De fapt toate ideile din această listă sunt potrivite pentru asta, așa că nu te mai plânge și treci la treabă.


🍁 14. Organizează o sesiune foto tomnatică.

Acum e momentul să îți adaugi fotografii noi pe Instagram sau oriunde ai cont. Vei ameți de atâtea culori frumoase, la fel și urmăritorii tăi iar aprecierile vor curge ca frunzele de toamnă. Dacă nu ai idei cum să pozezi, descarcă aplicația Pinterest și/sau intră la linkul de mai jos, sunt o sumedenie.


🍁15. Pregătește-te de Halloween.

Dacă și tu ești un fan al acestei festivități, e timpul să te gândești ce mască vei pune pe tine în acest an. Poți comanda din timp accesorii sau le poți confecționa singur. Găsește persoane care să facă un face painting calitativ, mergi la petreceri sau în cluburi. La fel, ideile le poți găsi pe Pinterest.




Realist cu note de optimism. Mereu pozitiv, motivat. Focusat pe dezvoltare persoanlă, empatic.
HUGE Creative Agency... Welcome to WhatsApp chat
Howdy! How can we help you today?
Type here...